FEMMINITY – NOUL BRAND DE PRODUSE PENTRU UNGHII TEHNICE

0 comentarii

Dintotdeauna mi s-a părut că a avea o manichiură îngrijită este în primul rând o dovadă a respectului față de sine. Apoi, mâinile sunt cartea de vizită a noastră și spun foarte multe despre câtă atenție ne acordăm nouă însene. Din acest motiv eu consideră că este primordial ca fiecare dintre noi să-și aloce timp pentru îngrijirea mâinilor și întreținerea unghiilor. Măcar că este vorba despre o manichiură simplă și tot facem o impresie bună celor cu care interacționăm. În ceea ce mă privește, sunt deja doi ani și jumătate de când îmi fac manichiura cu ojă semipermanentă, singură, acasă. Iar recent am descoperit un nou brand de produse dedicate acesteia, despre care vreau să vă povestesc și vouă. Femminity se numește și dispune de un portofoliu impresionant de produse. Aflați mai multe detalii despre ele parcurgând acest articol în continuare.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE FEMMINITY

Femminity este un brand de produse de manichiură recent apărut pe piața de profil din țara noastră. Acesta a luat ființă din dorința de a oferi reprezentantelor sexului frumos manichiuri sănătoase, frumoase și rezistente. Viziunea brandului este aceea de a ajunge în casa fiecărei femei, iar misiunea – cea de a aduce bucurie în ochi și frumusețea în mâna femeii.

Femminity LOGO

Surprinzător, aceste produse pentru femei au fost aduse în România în 2019 de către doi bărbați, care au studiat timp de 7 ani acest domeniu. Cei doi și-au construit propria expertiză bazată pe analiză, documentare cercetare, încercări și greșeli. Dar în final, aceștia s-au descurcat mai bine decât s-ar fi așteptat în acest univers al femeilor.

EXPERIENȚA MEA CU PRODUSELE FEMMINITY

Încă de când am pătruns în această lume a unghiilor tehnice mi-am dorit să experimentez cu cât mai multe produse. Am această sete avidă de a încerca noi branduri și de a constata cu care dintre ele rezonez cele mai bine. Am ajuns la un nivel la care am capacitatea de a face clare diferențe între ele, le pot stabili plusurile și minusurile. Bineînțeles că în momentul în care am descoperit brandul Femminity mi-am dorit să îi încerc produsele. Și iată că acest lucru s-a întâmplat, iar în imaginea de mai jos puteți vedea ce mi-am ales din portofoliul acestora.

Femminity

Mi-au plăcut mult ambalajele minimaliste, dar luxuriante ale produselor Femminity, sunt exact pe gustul meu. Cele în sticluțe pătrate sunt cele patru nuanțe de ojă semipermanentă pe care mi le-am ales din vasta paletă de culori. Este vorba despre clasicul roșu și trei nuanțe de nude, spre roz și spre bej. Mai apoi, am vrut neapărat să încerc Cleanserul. Eram curioasă cum este și sinceră să fiu, m-a atras mult și ambalajul său. Apoi, în sticluțele rotunde se regăsesc Ultrabond, Primer, Gum Base, Matte Top Coat și ulei pentru cuticule.

PĂREREA MEA DESPRE PRODUSELE FEMMINITY

Produsele Femminity m-au surprins încă de când le-am desfăcut pentru prima dată. Am ajuns la un nivel la care îmi pot crea o părere pertinentă despre produse doar observându-le consistența și textura. Acestea sunt foarte bine făcute, se aplică uniform dintr-un singur strat, fără imperfecțiuni sau bule de aer.

Femminity oja semipermanenta

Ojele sunt foarte pigmentate și acoperă unghiile perfect dintr-un singur strat. Rezultatul final este spectaculos, unghiile arătând fără cusur! Ce mă încântă și mai tare este faptul că folosind aceste produse, unghiile devin mult mai rezistente și nu se mai rup așa ușor.

ÎN ÎNCHEIERE

Pentru că soțul meu mi-a sugerat că i-ar plăcea să mă vadă cu o manichiură ceva mai naturală, am început testarea cu una dintre nuanțele de nude. Însă în viitorul nu foarte îndepărtat urmează să revin la mult-iubitul meu roșu, așa, ca pentru Crăciun! Până atunci, țin să menționez că produsele Femminity chiar sunt de calitate superioară și foarte ușor de folosit. Până și o începătoare în ale manichiurii semipermanente s-ar descurca de minune cu ele, atât de ușor sunt de aplicat.

Până revin la voi cu later edit-ul de după manichiura crăciunistică, mi-ar plăcea să aflu dacă știați despre Femminity. Ați folosit produse din portofoliul acestora? Pe o scară de la 1 la 10 cât de mulțumite ați fost de ele? Și, în general, sunteți PRO sau CONTRA manichiurii cu ojă semipermanentă?

by

Ioana S. Pavel

 

Lasa un comentariu

Toate comentariile blogului sunt verificate înainte de publicare
Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate pentru a „permite toate cookie-urile” pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Vă rugăm să faceți clic pe Accept Cookies pentru a continua să utilizați site-ul.
You have successfully subscribed!
This email has been registered